Blog
Artistique Bootcamp #1
Tabăra de vară organizată de Artis Studio pentru cursanții săi a fost plină de antrenamente fizice intense, de repetiții solicitante pentru momentele de dans și de teatru dar, totodată plină de distracție, de surprize, de seri de neuitat. Febra musculară dată de antrenamente nu i-a împiedicat pe tinerii noștri artiști să danseze la petrecerile tematice organizate de noi și nici nu le-a stricat distracția din serile de jocuri.
Fiecare zi a taberei era începută cu exerciții fizice de rezisteță și mobilitate musculară, apoi urma micul dejun și după începeau repetițiile. Fiecare se străduia alături de trainerii noștri să pregătească un moment artistic de calitate. Fie că făceau parte dintr-o coregrafie sau moment de teatru, toți își luau rolurile în serios și își dădeau interesul pe tot parcursul celor 4/5 ore de repetiții zilnic.
După repetiții, era timpul de jocuri în aer liber, drumeții sau înot la piscină. Pe lângă faptul că jocurile propuse ofereau bucurie și distracție tinerilor, ele le solicitau totodată și atenția, concentrarea, viteza de reacție, vigilența și memoria. Așa că, înainte de cină, oboseala era ”garantată”. Dar spre surprinderea noastră cum se apropia ora petrecerii, energia lor se schimba și începeau ”pregătirile” pentru kitsch party sau Nostalgia party și din nou, locul în care eram cazați se umplea de râsete și distracție.
Dacă nu era programată o petrecere într-una din seri, jocurile de societate erau cele care erau ”responsabile” cu distracția și voia bună. Tabu, mima, telefonul fără fir sunt doar câteva din ”modurile” în care ne umpleam serile. Dacă nu erau jocuri, sau petreceri, era seară de film în care ”familia” Artis Studio se reunea în camera de zi pentru un cinema în sufragerie.
Ultima seară, cea a focului de tabără, a reprezentat și seara în care, momentele artistice la care am lucrat, au fost prezentate pe scenă în fața colegilor. Emoții, carismă, talent și familie sunt cuvintele care descriu cel mai bine această seară. Înainte de fiecare coregrafie sau scenă de teatru au fost emoții, dar aplauzele și cuvintele de încurajare oferite de colegi au făcut ca fiecare moment să strălucească. A urmat o ceremonie a diplomelor, plină de surprize și bucurie, dar totodată de tristețea dată de faptul că ultima zi de tabără se terminase. Rămăsese numai ultima petrecere, câteva ore de somn și uite că a venit și ziua plecării în care se vorbea numai de cât de tare se așteaptă următorul cantonament
Atât pentru tinerii noștri artiști cât și pentru trainerii Artis Studio, Artistique Bootcamp #1 a fost o experiență artistică deosebită în care am învățat, am vorbit, ne-am antrenat, am dansat, ne-am jucat, am râs mult, am și plâns în ultima zi, dar cel mai important, Artistique Bootcamp a reprezentat un moment în care toată lumea s-a simțit ca într-o mare familie.



Buna, ai facut o treaba fantastica. Cu siguranta il voi sapa si il voi recomanda personal prietenilor mei. Sunt sigur ca vor beneficia de acest site web.|